Clubul Studenţesc Liberal Oradea (CSL) se alătură maselor de protestatari împotriva ACTA din întreaga lume, datorită convingerii că drepturile fundamentale ale omului trebuiesc respectate. Conform acestora, misiunea guvernanţilor este să protejeze şi nu să îngrădească sau suprime libertatea cetăţenilor prin tratate care nu au fost supuse dezbaterii publice.
Studenții liberali din Oradea se declară nemulțumiți de tratatul numit ACTA (Anti Counterfeiting Trade Agreement), instrument prezentat ca fiind o reglementare a internetului şi de represiune a pirateriei online.
„Sub aspectul dorinţei de corectitudine, considerăm că acest document ascunde în fapt intenţia de control extrem a informaţiei online prin prevederi periculoase pentru cetăţenii români cât şi pentru orice utilizator al internetului.
Câteva dintre considerentele care au determinat implicarea noastră împotriva tratatului ACTA sunt: supravegherea activităţii clienţilor de către firmele furnizoare de internet, verificarea oricărui dispozitiv la trecerea graniţei, amenzile şi sancţiunile absurde prevăzute care nu sunt altceva decât o încercare de control a populaţiei, de cenzură şi suprimare a vocii sale”
se afirmă într-un comunicat al CSL Oradea a cărui concluzie este: Votaţi ÎMPOTRIVA Tratatului ACTA!



Ca peste tot în țară și orașul Oradea începe să fie din ce în ce mai „tapetat” cu afișe electorale. Politicienii locali, mai buni sau mai răi, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, zâmbesc cuceritor de pe ziduri, vitrine și tramvaie, îndemnându-i pe toți să pună ștampila pe numele lor. Cineva mai malițios, ar spune, privind afișele din Oradea, în care toți politicienii par fericiți, zâmbitori, își strâng mâinile sau se pupă, că s-a legalizat căsătora între bărbați.


