Categorized | Social

Vânzătorii de mărțișoare pot face cereri la Primăria Oradea

Începând de luni, 30 ianuarie și până pe 17 februarie comercianții care vor să vândă produse specifice cu ocazia zilei de 1 Martie, își pot face cererile pentru acordarea de amplasament la Primăria Oradea, ghişeele 7 şi 9 (ghişeele AIO) din Centrul pentru relaţii cu publicul.

Perioada de comercializare a produselor specifice zilei de 1 Martie (mărţişoare, pachete de cadouri, flori) este 23 februarie – 2 martie 2012.

Prin dispoziţia primarului se admite folosirea mobilierului stradal, respectiv a tonetelor, acoperite în caz de vreme nefavorabilă cu pavilioane sau umbrele. Nu se admite însă, comercializarea de flori în cutii de carton şi acoperirea tonetelor cu folii de plastic sau material textil.

Cererile pentru acordarea de amplasament, însoţite de CUI-ul persoanei juridice şi convenţia – acordul de amplasare temporară, completate, semnate şi ştampilate se vor depune în perioada 30 ianuarie – 17 februarie la ghişeele 7 şi 9 (ghişeele AIO) din Centrul pentru relaţii cu publicul.

Numărul maxim de locuri atribuit unui agent economic este unul, iar suprafaţa închiriată pentru un loc de vânzare este de 2 mp (acolo unde numărul solicitanţilor este mai redus şi amplasamentul permite, suprafaţa închiriată poate ajunge la maxim 5 mp).

După centralizarea tuturor cererilor, se va trece la aprobarea locurilor pe amplasamente şi achitarea taxei de ocupare, care se vor face în zilele de 20 – 22 februarie 2012.

Ichim Vasilică

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Afișe electorale cu cântec în Oradea. Photoshop-ul face diferența!

Ca peste tot în țară și orașul Oradea începe să fie din ce în ce mai „tapetat” cu afișe electorale. Politicienii locali, mai buni sau mai răi, mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, zâmbesc cuceritor de pe ziduri, vitrine și tramvaie, îndemnându-i pe toți să pună ștampila pe numele lor. Cineva mai malițios, ar spune, privind afișele din Oradea, în care toți politicienii par fericiți, zâmbitori, își strâng mâinile sau se pupă, că s-a legalizat căsătora între bărbați.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Bannere publicitare