Categorized | Social

Rectorul Universității Partium la al doilea mandat

Universitatea Creștină Partium l-a reales la conducere în urma unui concurs pe János-Szatmári Szabolcs. Deși a fost deja ales de comisia desemnată cu alegerea șefului universității, actualul rector mai are de așteptat numirea de la ministrul Educației pentru a-și putea începe mandatul.

János-Szatmári Szabolcs a fost reales la conducerea Universității Partium în 16 ianuarie 2012 și a avut un singur contracandidat, prorectorul Horvath Gizella.

„Fundaţia Creştină Partium, care a fondat Universitatea noastră, a propus varianta a doua, iar vara trecută, în iunie, la referendumul organizat în acest scop toate cadrele didactice și studenții au fost de acord.

Pe 16 ianuarie comisia care avea atribuția de a alege noul rector a analizat planul de management propus de candidați și a decis ca eu și cu echipa mea să fim desesmnați câștigători”

a declarat János-Szatmári Szabolcs.

Urmează ca în termen de 30 de zile Ministerul Educației să-l valideze în funcție pe rector. După acest pas János-Szatmári Szabolcs va putea să își desemneze decanii și prodecanii instituției.

János-Szatmári Szabolcs a făcut studiile de masterat și doctorat la Babes Bolyai, la secția de filologie maghiară-germană și este recor din 2009.

Ichim Vasilică

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Surogatul România

Societatea românească este vocală, dar nu în sensul de creativă, nu generează discuții care să aducă un plus de valoare, ci discuții propagandistice și, deseori, partizane. Dezbaterile sunt de cele mai multe ori simulate, forma este preferată substanței și raționamentului. Argumentele sunt înlocuite aici cu tonul, forța vocii sau debitul de cuvinte. Cine vorbește mai mult, mai repede și mai tare, acoperindu-și interlocutorul câștigă. La fel ca dezbaterile, societatea civilă și sindicatele sunt niște surogate ieftine ale celor din țările cu adevărat democrate, conduse în mare parte de „refuzați la export”, adică oameni care nu au fost în stare să ajungă la „ciolan”. În fapt, incompetența colcăie peste tot și nu cred că ar fi nicio diferența dacă ai schimba politicienii cu sindicaliștiii sau cu „marii” reprezentanți ai societății civile. Toți sunt o apă și-un pământ.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Publicitate

Arhivă

January 2012
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031