Categorized | Social

AIESEC Oradea îi va învăța pe liceeni ce să facă cu banii

In data de 24 Ianuarie a avut loc evenimentul festiv de deschidere a proiectului MoneySense derulat in Oradea. MoneySense este organizat de către RBS România in parteneriat cu AIESEC România și fundaţia CREDE

Evenimentul a avut loc în sala festivă din cadrul Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”.  Au fost așteptați peste 100 de elevi din 13 licee orădene. Obiectivul MoneySense este să îi ajute pe tineri să-şi dezvolte cunoştinţele şi abilităţile financiare, precum şi competenţele în ceea ce priveşte gestionarea propriilor resurse financiare şi să le încurajeze simţul responsabilităţii.

 

La nivel local pentru a avea un impact mai mare în rândul elevilor din Oradea, AIESEC a adus doi studenți străini, Felipe Dantas, din Brazilia  și Amy Chen, din Taiwan. Cei doi studenţi străini au venit în România prin intermediul programului internațional de schimb de experiență, Global Community Development Program.

 

MoneySense este structurat sub forma a 4 săptămâni de seminarii interactive ce vor  dezbate teme precum: Banca, Afaceri și mediul business, Dosarul de creditsau Viața pe cont propriu.

AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel internaţional, reunind 50.000  de membri din peste 100 de ţări şi teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii şi explorării potenţialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenţi de schimbare ai lumii de mâine.

În România AIESEC are o experiență de 20 de ani în proiecte dedicate tinerilor, desfăşurând activitatea în 15 centre universitare: Arad, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş.

În România, Royal Bank of Scotland este prezentă pe piaţă din noiembrie 1995. În prezent, deserveşte clienţii persoane juridice şi fizice prin intermediul locaţiilor sale situate în Bucureşti, Arad, Braşov, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Clienţii diviziei Royal Preferred Banking sunt deserviţi prin intermediul celor patru lounge-uri situate în Bucureşti (World Trade Center, Unirea şi Lakeview) şi Constanţa. Pentru mai multe detalii despre RBS Bank (Romania) S.A. vizitaţi www.rbs.ro.

Ichim Vasilică

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Episcopul Oradiei nu mai are timp de Dumnezeu. E în campanie electorală!

Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Bannere publicitare