Categorized | Divertisment

Zdob şi Zdub a încheiat o seară de neuitat la Toamna Orădeană

În ciuda frigului şi a riscului de ploaie orădenii au umplut duminică Parcarea Independenţei, la ultimele concerte în aer liber ale Toamnei Orădene. După retragerea cu torţe, pe scenă au urcat tinerii de la Meda Music urmaţi de Connect R. Show-ul adevărat a început în jurul orei 22:00 când pe scenă au urcat reprezentantele Romîniei şi ale Moldovei la Eurovisionul de anul acesta, Hotel FM şi Zdob şi Zdob şi s-a încheiat la ora 12:00 cu focuri de artificii.

Ultima zi de concerte în aer liber a început duminică de la ora 20:00 când în frunte cu primarul Ilie Bolojan şi fanfara Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu, militarii au defilat cu torţe în mâini pe Corso.

Au luat-o apoi spre Podul Ferdinand, unde au fost primiţi cu aplauze de mulţimea adunată. Marşul s-a încheiat în Piaţa Independenţei, unde a fost intonat imnul naţional, iar primarul a urcat pe scenă şi le-a urat orădenilor „La mulţi ani”.

Au dansat de frig

Primii care au urcat în scenă au fost tinerele talente de la Meda Music care au încercat să încălzească atmosferă cântând refrene celebre.

Primul interpret a avut ghinion şi a trebuit să înceapă de două ori piesa pentru că discul cu negativul s-a blocat după primele acorduri.

A urmat Connect R în frunte cu vocalistul Ștefan Mihalache și cei patru dansatori, Banana, Boaca, Bodo și Gill. S-a aplaudat în special la piesele cunoscute, „Still” și „Ring The Alarm”.

Anunţat de prezentator ca „cel mai bun show dans din România la ora actuală” spectacolul nu a rupt gura târgului. A fost gustat în special de tineri, mai ales că cei patru dansatori se sincronizau în mişcări doar din când în când. S-a dansat totuşi dar… mai mult de frig.

Zdubii au încins atmosfera

La ora 22:00 au intrat în scenă reprezentanţii României la Eurovision din 2011, Hotel FM. Trupa a avut multe piese lente, David Bryan reuşind să prezinte piesele şi în limba română.

Orădenii au aplaudat la „Change”, piesa care a reprezentat România la Eurovision dar care s-a clasat pe un dezamăgitor loc 17 în spatele moldovenilor de la Zdob şi Zdub (locul 12).

Diferenţa de puncte de la Eurovision s-a văzut foarte bine şi în show-ul pe care l-au făcut, moldovenii nelăsând loc de interpretări.

Zdob şi Zdub a urcat în scenă la 22:39 şi au electrizat imediat atmosfera.   Au fost cântate cele mai cunoscute piese ale trupei, Țiganul și Ozn, Videli Noch, Hardcore Moldovenesc, Dj Vasile, Bunica bate toba şi Everybody in the Casa Mare.

Orădenii au dansat şi au aplaudat, câţiva dintre ei făcând un cerc în mijlocul mulţimii.

Seara s-a încheiat cu un foc de artificii care a început la 23:35 și a ținut opt minute.

Ichim Vasilică

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Episcopul Oradiei nu mai are timp de Dumnezeu. E în campanie electorală!

Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Bannere publicitare