Senatorul social-democrat Ioan Mang susţine că recensământul populaţiei este în fapt o modalitate prin care Guvernul Boc vrea să fraudeze alegerile. Conform parlamentarului faptul că recenzorii cer de la fiecare cetăţean CNP-ul dar răspunsurile cu privire la etnie, religie şi limbă sunt opţionale este o dovadă că în spatele recensământului se ascunde altceva.
Preşdintele PSD Bihor, Ioan Mang a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că recensământul nu are niciun rost devreme ce întrebările care privesc etnia, religia şi limba sunt opţionale.
„Se solicită în schimb CNP-ul, o dovadă că prin acest recensământ se doreşte identificarea persoanei, ceea ce îmi spune că la mijloc este altceva.
Devreme ce răspunsurile la întrebările care privesc etnia, religia şi limba sunt opţional nu cred că datele colectate ne vor folosi la mare lucru. Probabil că ele vor folosi PDL-ului la următoarele alegeri”
a spus Mang.
Parlamentarul a mai afiramt că guvernul a dat dovadă de incompetenţă şi în ceea ce priveşte recensământul.
Demiterea purtătorului de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru că le-a transmis cenzorilor că CNP-ul nu este obligatoriu nu a salavat situaţia.
Asta pentru că INS este în subordinea guvernului.



Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.


