Categorized | Sport

Baza Sportivă Voinţa îi invită pe orădeni la patinaj

Aşa cum s-au obişnuit orădenii, o dată cu sezonul rece s-a deschis și perioada în care, de la cei mici și până la cei mai în vârstă, oricine poate patina. Şi nu oricum, în cele mai bune condiții, oferite de cei de la Baza Sportivă Voința din municipiul Oradea.

Cele două terenuri centrale de tenis de câmp sunt transformate an de an în patinoare deschise pe toată perioada sezonului rece. Patinoarul, singurul natural din județul Bihor are o suprafață de 1200 metri pătraţi si este deschis zilnic cu program prelungit. Începând de la finele acestei săptămâni, iubitorii patinajului sunt aşteptaţi să se bucure de binefacerile mişcării pe luciul gheţii. Ora de start a începerii activităţii la Voinţa este 9:00. pentru ca finalul zilei să fie prelungit până când doritorii îşi satisfac plăcerile.

Tarifele practicate sunt modice, accesibile oricărui buzunar: 5 lei pe zi pentru copii, 7 lei pe zi pentru adulți. Cei care încă nu au patine proprii le pot închiria de la club pentru 5 lei pe oră. Va fi, bineînțeles și muzică la intensitate moderată și chiar un ceai cald.

Lucian Popa

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Episcopul Oradiei nu mai are timp de Dumnezeu. E în campanie electorală!

Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Bannere publicitare