Categorized | Social

Primăria Oradea şi SOS Dogs vor să îmbunătăţească viaţa patrupedelor din municipiu

În cursul săptămânii trecute, reprezentanţii Primăriei Oradea au avut o întâlire cu reprezentanţii SOS Dogs în care au fost discutate măsurile care trebuie luate pentru soluţionarea aspectelor legate de problema câinilor comunitari.

Acestea se referă la reducerea numărului de câini comuntari pe raza municipiului Oradea, îmbunătăţirea condiţiilor din adăposturi, activităţi comune în şcoli pentru promovarea adopţiei de câini.

Municipalitatea are încheiat în acest sens un parteneriat cu Fundaţia SOS Dogs încă din anul 2003.

Fundaţia SOS Dogs este organizaţia care se ocupă la nivelul municipiului Oradea de problema câinilor comunitari, în sensul că prin colaborarea cu Poliţia Comunitară răspunde sesizărilor din teren, ridicând câinii comunitari şi ducându-i la adăpostul amenajat de pe strada Coriolan Hora.

„Având în vedere situaţia existentă, în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută s-a stabilit că Primăria Oradea va veni în ajutorul fundaţiei prin refacerea împrejmuirilor adăpostului, prin achiziţionarea de cuşti suplimentare şi prin plantări de arbori.

Fundaţia SOS Dogs împreună cu municipalitatea face un apel către iubitorii de animale, care doresc să adopte un patruped, că o pot face sunând la numerele de telefon ale fundaţiei: 0359.407.110 sau 0733.071.883”

se precizează într-un comunicat remis de Primăria municipiului Oradea.

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Episcopul Oradiei nu mai are timp de Dumnezeu. E în campanie electorală!

Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Bannere publicitare