Acum câteva luni, treaba asta cu ”a mijloci” îmi suna cumplit a limbă de lemn bisericească. Acum, după câteva săptămâni de legătură efectivă cu cauza fericitului Bogdanffy, episcop romano-catolic de Oradea, care a murit la Aiud în 1953, am înțeles (zic eu) puțin mai mult cum este să poți considera pe cineva mijlocitor.
După ce de la Vatican s-a anunțat că episcopul Bogdanffy Szilard va fi beatificat în Continue reading “Beatificarea lui Bogdanffy sau cum mi-a intrat verbul ”a mijloci” în viață” »
FC Bihor a cedat în faţa arădenilor de la UTA, scor 1-2, într-o partidă pe care gazdele a dominat-o în cea mai mare parte. Deşi au egalat, 1-1, orădenii nu au putut evita înfrângerea, atacantul arădenilor, Ţucudean, marcând cele două goluroi ale învingătorilor în timp ce pentru FC Bihor a marcat Chiş.
Debutul de partidă a fost favorabil gazdelor care Continue reading “Orădenii au pierdut derby-ul cu UTA Arad şi au căzut pe locul 6” »
Primăria Oradea a finalizat sâmbătă, 30 octombrie, lucrările de reabilitare ale etajului II de la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu, etaj la care va funcţiona începând de duminică, Secţia de Nefrologie. Proiectul nu ar fi putut fi terminat, nici până anul viitor, dacă nu s-ar fi implicat financiar Minsterul Sănătăţii, condus de bihoreanul Cseke Attila.
Astfel, Secţia de Nefrologie (ramură a medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei rinichilor) se transferă de la Continue reading “Etajul II al Spitalului Municipal, reabilitat pe banii Ministerului Sănătăţii” »
Săptămâna aceasta suntem decişi să oferim cel de-al şaselea bilet GRATUIT la Filarmonica de Stat din Oradea. Trebuie doar să răspundeţi corect la o întrebare, să o trimiteţi pe adresa de e-mail concurs@oradeapress.ro şi noi vă rezervăm un loc pentru următorul concert al Filarmonicii.
După cum, suntem convinşi, ştiţi deja, doritorii sunt rugaţi să răspundă la o întrebare legată de Continue reading “O nouă săptămână, un nou bilet GRATUIT la Filarmonică” »
Despre Emil Boc şi vajnicii conducători ai patriei s-a tot scris în ultimul timp, aşa că ce voi face eu nu este deloc nou. Sper să fie nouă măcar abordarea pe care vreau să o folosesc în acest editorial. Este foarte clar că în România este nevoie de reforme aproape în toate domeniile. Nimeni nu contestă acest lucru şi toată lumea susţine că ele ar trebui făcute cât mai repede cu putinţă dacă vrem să prindem din urmă măcar ţările din linia a treia a Uniunii Europene. Pentru acest lucru, românii au trimis aproape 500 de oameni la cel mai înalt nivel, oameni care să decidă, împreună, cum ar trebui făcute aceste lucruri şi care sunt priorităţile de care ar trebui să se ţină seama în cadrul acestor reforme. Din păcate, de o bună perioadă de timp, România pare condusă de un grup al acestor 500 de politicieni, un grup care refuză dialogul şi ia decizii după bunul plac. Continue reading “Asumarea Legii educaţiei, un nou scuipat în ochii românilor” »
Caravana de donare de sânge 2010 şi-a făcut bilanţul azi, după cinci zile de activitate mobilă în Suplacul de Barcău şi Oradea, cu un număr de peste 40 de donatori. Gestul acestora a fost unul benevol, nerenumerat şi umanitar.
Autobuzul de ultimă generaţie ce a fost gazdă primitoare pentru cei care au răspuns de la prima iniţiativă a acestei acţiuni, este unul din cele cinci achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi va rămâne disponibil pentru zona de Vest. Continue reading “40 de bihoreni au donat sânge pentru bolnavii cu patologii severe” »
Primăria municipiului Oradea a organizat, la sfârşitul săptămânii, cea de-a patra premiere din anul 2010 a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au domiciliul stabil în municipiul Oradea.
Un număr de 52 cupluri Continue reading “Căsniciile longevive premiate la Oradea” »
Problema continuării lucrărilor la Autostrada Transilvania, a rămas, încă o dată, în aer. Interpelată în Senat de Cornel Popa care, împreună cu mai mulţi politicieni locali, a decis să facă demersuri pentru continuarea lucrărilor la Autostradă, Anca Boagiu a răspuns că, deocamdată, se caută soluţii, iar când acestea vor fi identificate vor fi reactualizate graficele de execuţie ale lucrărilor.
În interpelarea făcută în şedinţa Senatului din 27 septembrie 2010, Cornel Popa Continue reading “Anca Boagiu îi răspunde lui Cornel Popa, cu privire la Autostrada Transilvania: „Căutăm soluţii!”” »
Cei 41 de elevi premiaţi de municipalitate în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local din data de 12 octombrie, pentru rezultatele obţinute la olimpiadele naţionale, au plecat, împreună cu 6 profesori însoţitori, în dimineaţa de vineri 29 octombrie, într-o excursie în ţară.
Pe parcursul a trei zile, aceştia vor vizita oraşe precum: Continue reading “Pentru că merită, 41 de elevi orădeni au plecat în excursie pe banii primăriei” »
Miercuri, 27.10.2010, în urma unui control făcut pe baza unei informaţii, poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Bihor, au depistat un cetăţean senegalez, cu vârsta de 45 de ani, fără documente de identitate.
Din audierea celui în cauză a rezultat faptul că acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de scurtă şedere, ulterior solicitând azil Continue reading “Senegalez fără acte, depistat în Bihor” »