După două înfrângeri consecutive, cu Spania (14-8) şi cu SUA (14-12), poloiştii români au reuşit să învingă Australia cu 11 la 9 şi să se califice direct la Campionatul Mondial de la Shanghai de anul viitor.
După ce în prima etapă România a bătut la scor Iranul (26-1) şi în a doua etapă a învins, nu fără emoţii Australia (11-9), au urmat două meciuri mai puţin reuşite cu Spania şi cu SUA. Spaniolii au reuşit să ne învingă cu 14 la 8 după un meci în care am păstrat speranţe chiar şi în repriza a treia iar Americanii ne-au bătut cu 14 la 12 beneficiind şi de o serie de decizii controversate ale arbitrilor Jaime Moliner şi Andrei Şaidakov.
Prin urmare, meciul cu Australia era decisiv pentru locul 5 şi pentru calificarea directă la Mondialele din China.
România a jucat cu Stoenescu, Drăguşin – Radu Cosmin, Buşilă 1, Alex Matei, Iosep 3, Tibi Negrean 1, Dmitri Goanţă 2, Andrei Creţu, Diaconu 1, Ramiro Georgescu 1, Chioveanu, Kadar Kalman. Antrenori: Istvan Kovacs şi Ladislau Balanov în timp ce Australia a început partida cu Stanton, Dennerley – Campbell 1, Baird, O’Halloran, Maitland, Martin 1, Younger, McGregor 3, Swift, Howden, Cotterill, Miller. Antrenori: Fox John şi Oberman Paul.


Legea Sănătății avea foarte multe scăpări. Era potrivită mai degrabă pentru o țară cu o democrație consolidată și nu una cu un sistem democrat firav cum este a noastră. În chestiunea medicinei de urgență, este greu de acceptat principiul concurenței când vine vorba de viața oamenilor, într-un stat în care timp de patru decenii tot ce a însemnat umanitate a fost bătaia de joc a sistemului. Reformarea sistemului și diminuarea pierderilor nu se rezolvau dacă fiecare „neica nimeni” își facea o firmă de intervenție și se juca de-a salvarea sau de-a SMURD-ul.
Este incredibil cum de „specialiștii” de la Guvern, cei care s-au ocupat de lege, nu au înțeles aceste lucruri simple și nu au fost capabili să anticipeze ce avea să urmeze.
