Fondul Monetar Internaţional (FMI) a decis vineri ca cea de-a cincea tranşă a creditului contractat de Guvernul României să plece spre Bucureşti. Banii vor sosi luni sau marţi şi, conform premierului Emil Boc, vor fi folosiţi pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării.
Tranşa a fost eliberată în condiţiile în care Consiliul Executiv al FMI a aprobat cea de-a patra revizuire a acordului stand-by cu România. Jeffrey Franks, negociatorul FMI pentru România, a declarat pentru Bloomberg că unii directori ai Fondului au fost impresionaţi de puterea de decizie a Guvernului:
„şi-au arătat aprecierea pentru eforturile României, iar în particular, cîţiva directori au menţionat că au fost foarte impresionaţi”
Emil Boc a declarat după aflarea veştii că cele 900 de milioane de euro vor fi folosite pentru menţinerii sub control a cursului valutar şi a inflaţiei:
„FMI a acceptat, în unanimitate, acordarea tranşei de împrumut către România. Sumele vor fi direcţionate în totalitate către Banca Naţională a României (BNR), pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării, în scopul menţinerii sub control a cursului valutar şi a inflaţiei. Reformele vor continua, astfel încât, până la sfârşitul anului, să revenim la nivelul actual de salarizare al bugetarilor”.
Odată cu decizia de a distribui României ce-a de-a cincea tranşă, Consiliul Director al FMI a aprobat şi revizuirea ţintei de inflaţie pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%.
„În Consiliul de vineri am aprobat deja o revizuire a ţintei noastre de inflaţie pentru acest an, ca urmare a creşterii TVA. Am majorat ţinta cu 4-4,5 puncte procentuale, astfel că centrul bandei de fluctuaţie va fi de 7,9%”
a spus Jeffrey Franks, citat de Mediafax.


Scăpată, și nu prin minune dumnezeiască, de deconspirarea dosarelor popilor turnători și cu buzunarele pline de arginții cadorisiți de politicienii slabi de înger, Biserica Ortodoxă Română începe să își intre în adevăratul ei rol. Acela de propovăduitoare. Dar nu a lui Dumnezeu cum ar crede naivii, ci al parlamentarilor, al celor care au luat cu „bravură” mâncarea de la gura săracilor pentru a le da arginți popilor ca să-și construiască, într-o țara în care pensionarii nu au ce pune pe masă iar bolnavii mor prin spitale din lipsă de medicamente, sute de clădiri megalomane, cu turnulețe colorate, ca ale țiganilor.


