Un proverb românesc spune că „unde nu-i cap, vai de picioare”, lucru care s-ar putea aplica şi în ceea ce priveşte demiterea lui Traian Ştef, fost director al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai. Demis, din motive (cel puţin) puerile, de impulsivul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, scriitorul Traian Ştef şi-a cerut dreptate în instanţa, iar aceasta i-a acordat-o, obligând Consiliul Judeţean să îi plătească salariul de 30.000 de lei pentru perioada în care ar fi trebuit să fie director.
În anul 2008 Radu Ţîrle hotăra, pe nepusă masă, demiterea directorului Continue reading “Radu Ţîrle nu regretă că va plăti salariul demisului Traian Ştef din bugetul Consiliului Judeţean Bihor. Dumneavoastră?” »
Deşi municipalitatea nu îşi prea permite să se întindă când vine vorba de investiţii, a găsit totuşi o modalitate de a-şi scoate banii şi de a impulsiona piaţa muncii din Oradea. Astfel Primăria urmează să asfalteze un drum de 900 mp, situat pe Şoseaua Borşului spre S.C. Comau România S.R.L., urmând ca societatea, în schimbul serviciului, să finalizeze spaţiul destinat producţiei până pe 30 aprilie 2011 şi totodată să ajungă la un număr de 500 de angajaţi în timp 3 ani de zile
Municipalitatea urmează să preia în vederea asfaltării un drum în Continue reading “O nouă regulă a municipalităţii orădene: „vrei asfalt, faci angajări!”” »
Poliţia Comunitară Oradea a reuşit ca în decurs de o săptămână să depisteze nu mai puţin de 18 proprietari de atelaje cu tracţiune animală circulând pe arterele principale ale municipilului Oradea. Unii au scăpat doar cu atenţionare în timp ce alţii au fost sancţionaţi.
Chiar dacă de aproximativ 7 ani în Oradea există o Continue reading “Fără căruţe în Oradea” »
Primarul Ilie Bolojan a fost prezent ieri la Bucureşti, unde a purtat discuţii cu Ministrul Sănătăţii şi a primit avizul privind câteva modificări legate de structura organizatorică a Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”.
Având în vedere faptul că în cadrul Spitalului Clinic Municipal există circuitele spitaliceşti specifice actului pediatric, s-a propus Continue reading “Ministerul Sănătăţii este de acord cu modificările spitaliceşti propuse de Bolojan” »