Un proverb românesc spune că „unde nu-i cap, vai de picioare”, lucru care s-ar putea aplica şi în ceea ce priveşte demiterea lui Traian Ştef, fost director al Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai. Demis, din motive (cel puţin) puerile, de impulsivul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, scriitorul Traian Ştef şi-a cerut dreptate în instanţa, iar aceasta i-a acordat-o, obligând Consiliul Judeţean să îi plătească salariul de 30.000 de lei pentru perioada în care ar fi trebuit să fie director.
În anul 2008 Radu Ţîrle hotăra, pe nepusă masă, demiterea directorului Continue reading “Radu Ţîrle nu regretă că va plăti salariul demisului Traian Ştef din bugetul Consiliului Judeţean Bihor. Dumneavoastră?” »
Deşi municipalitatea nu îşi prea permite să se întindă când vine vorba de investiţii, a găsit totuşi o modalitate de a-şi scoate banii şi de a impulsiona piaţa muncii din Oradea. Astfel Primăria urmează să asfalteze un drum de 900 mp, situat pe Şoseaua Borşului spre S.C. Comau România S.R.L., urmând ca societatea, în schimbul serviciului, să finalizeze spaţiul destinat producţiei până pe 30 aprilie 2011 şi totodată să ajungă la un număr de 500 de angajaţi în timp 3 ani de zile
Municipalitatea urmează să preia în vederea asfaltării un drum în Continue reading “O nouă regulă a municipalităţii orădene: „vrei asfalt, faci angajări!”” »
Poliţia Comunitară Oradea a reuşit ca în decurs de o săptămână să depisteze nu mai puţin de 18 proprietari de atelaje cu tracţiune animală circulând pe arterele principale ale municipilului Oradea. Unii au scăpat doar cu atenţionare în timp ce alţii au fost sancţionaţi.
Chiar dacă de aproximativ 7 ani în Oradea există o Continue reading “Fără căruţe în Oradea” »
Primarul Ilie Bolojan a fost prezent ieri la Bucureşti, unde a purtat discuţii cu Ministrul Sănătăţii şi a primit avizul privind câteva modificări legate de structura organizatorică a Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu”.
Având în vedere faptul că în cadrul Spitalului Clinic Municipal există circuitele spitaliceşti specifice actului pediatric, s-a propus Continue reading “Ministerul Sănătăţii este de acord cu modificările spitaliceşti propuse de Bolojan” »
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle împreună cu Inspectorul Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana au reuşit să coalizeze în jurul său mai multe forţe şi să pună la punct un proiect de 12 milioane de euro, deosebit de important pentru judeţ. Este vorba de dotarea a patru localităţi cu 11 utilaje performante pentru stingerea incendiilor şi intervenţii în caz de accidente grave.
Prin intermediul proiectului, Oradea, Marghita, Beiuş şi Salonta urmează să fie dotate cu Continue reading “Pompierii bihoreni vor avea 11 autospeciale noi şi se gândesc şi la un elicopter” »
În perioada 22-25 iulie 2010 la Muzeul Arheologic din Olbia (Sardinia) a avut loc prima ediţie a evenimentului intitulat „România, dragostea mea”, „Romania, mon amour”. Evenimentul face parte dintr-un proiect care are ca obiectiv promovarea moştenirii culturale a celor două ţări şi a propus publicului italian mai multe expoziţii de fotografie, pictură, ceramică, porţelan pictat manual, costume populare româneşti şi concerte de folclor românesc. Oradea a fost reprezentată la eveniment de naista Oana Lianu.
Organizat de „Executive Events” şi „Tycoon Comunication”, evenimentul s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Continue reading “Oana Lianu promovează cultura românească în Italia” »
Chiar dacă nu intră sub incidenţa Ordonanţei 63, conform preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, la Filarmonică şi Teatru tot se vor face reduceri. Asta pentru că este mare nevoie de fonduri pentru proiectele europene câştigate de Consiliul Judeţean Bihor şi primăriile din judeţ.
Criza financiară prin care trece România se traduce nu doar prin scăderea salariilor şi creşterea preţurilor ci şi prin scăderea Continue reading “SOS cultura bihoreană. La teatrul şi filarmonica din Oradea se vor face reduceri” »
Vrei, nu vrei, Bădăcinul înseamnă Iuliu Maniu. Politician carismatic, a condus Patridul Naţional Ţărănesc şi chiar ţara, ca prim ministru. A avut un rol important în unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. A obținut, alături de partidul său, victoria la alegerile din 19 noiembrie 1946 dar rezultate au fost falsificate de către comuniști. După o viaţă închinată ţării, Iuliu Maniu a fost judecat pentru înaltă trădare şi întemniţat la Sighet, unde a şi murit, la 5 februarie 1953. Cenotaful său de la Bădăcin îi aşteaptă oasele, conţinând, în lipsă, doar o mână de pământ de la Sighet, din Cimitirul Săracilor… Iuliu Maniu şi-a donat averea Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Dar şi acum, când România se laudă cu 20 de ani de democraţie post-revoluţionară, dorinţa clar exprimată a unuia dintre cei mai mari bărbaţi de stat pe care i-am avut nu poate fi împlinită. Pentru că aşa sunt vremurile – etichetele sunt una, conţinutul e altul. Dar comunitatea din Bădăcin şi-a primit, totuşi, biserica greco-catolică pe care o visa Maniu: în duminica aceasta a avut loc sfinţirea ei, şi, astfel, încă ceva din respectul pe care ţara i-l datorează lui Iuliu Maniu a ajuns să se strângă pe firul istoriei. Continue reading “Iuliu Maniu – mai apoape de Bădăcin cu o biserică!” »
Considerată de mulţi analişti politici drept o greşeală în ceea ce priveşte politica externă, atitudinea Ungariei la adresa Fondului Monetar Internaţional nu pare a se fi temperat. Premierul maghiar Viktor Orbán a declarat pentru un cotidian maghiar online că Ungaria va ajunge la un deficit bugetar de 3,8% din PIB prin metode proprii, acestea nefiind problema reprezentanţilor FMI.
Primul Ministru Maghiar s-a declarat încrezător că Continue reading “Viktor Orbán continuă războiul cu FMI” »
Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bihor din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări a reuşit să identifice în ultima periodă 34 de persone care nu aveau drept de şedere în România. 10 cetăţeni străini au primit decizii de returnare de pe teritoriul României, 20 au fost conduşi la Centrul Arad în vederea luării în custodie publică şi îndepărtărea ulterioră din ţară, 1 străin a primit acces la procedura de azil.
În vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de Continue reading “34 de emigranţi depistaţi în Bihor” »