Categorized | Social

Oradea în febra asfaltărilor, reabilitărilor şi reamenajărilor

Oradea este în febra lucrărilor la infrastructură şi nu numai. Deşi bani de la Bucureşti nu au venit decât pentru centură în Oradea s-au asfaltat, sunt în curs de asfaltare şi amenajare peste 50 de străzi, intersecţii şi parcări. Primarul Ilie Bolojan a verificat astăzi, personal, modul în care se desfăşoară activităţile prezentându-le jurnaliştilor, în teren, stadiul şi proiectele viitoarelor lucrări din municipiu.

Primarul a făcut o trecere în revistă a principalelor lucrări care se desfăşoară în acest moment în Oradea. Pe strada Matei Corvin, spre exemplu, la intrarea dinspre Satu Mare în Oradea, se reabilitează carosabilul, trotuarele, rigolele, podeţele,  accesele aferente străzii şi se lărgeşte carosabilul cu încă  o bandă în dreptul intersecţiei cu strada Ion Bogdan. Lucrările vor fi finalizate pe acest tronson până la sfârşitul lunii august.

În zona cartierului Rogerius pe străzile Călugăreni, Italiană, Bernard Shaw au fost finalizate parcările dintre blocuri, aici urmând a fi trasate şi marcajele de separare a parcărilor.

Pe bulevardul Dacia sunt în curs de finalizare scuarurile dintre benzile de circulaţie, dotarea acestora cu sistem de irigaţie, precum şi cele trei sensuri giratorii realizate în scopul fluidizării circulaţiei.

„Aceste giraţii au elemente de noutate, au benzi de ocolire, sunt convins că după finalizarea lucrărilor condiţiile de trafic în această zonă vor fi optime”

a declarat Ilie Bolojan. Tot pe acest tronson, pe partea dreaptă a bulevardului Dacia, în zona blocurilor „Zig-zag”, municipalitatea intenţionează să lărgească şi să asfalteze trotuarul în scopul amenajării de parcări pentru riverani. În acest sens, primarul Ilie Bolojan a avut ieri seară o întâlnire cu asociaţiile de proprietari din zonă pentru a-i consulta cu privire la amenajarea zonei, iar aceştia şi-au dat acordul la propunerile venite din partea municipalităţii. Totodată, la limita trotuarului cu carosabilul vor fi plantaţi 80 de arbori cu o înălţime de 3-4 metri, care fac obiectul donaţiei firmei coreene Shinheung Electronics.

În ceea ce priveşte amenajarea malului Crişului Repede, pentru care Primăria municipiului a semnat un protocol cu  Administraţia Naţională „Apele Române”, Administraţia Bazinală de „Apă Crişuri”, pe tronsonul Podul Decebal – podul de pontoane se execută lucrări de asfaltare şi amenajare a trotuarului, montarea balustradelor de protecţie, amplasarea de bănci şi montarea de stâlpi pentru iluminatul public.

În cartierul Ioşia se execută o serie de lucrări majore, care vor fi finalizate până la începutul lunii iulie: prelungirea străzii C-tin Brâncoveanu cu ieşire pe strada Oneştilor care se reabilitează în prezent şi realizarea unui sens giratoriu care va uni străzile Oneştilor – Cazaban – Brâncoveanu.

Articole cu subiecte asemănătoare

Leave a Reply

Fatal error 404: Democracy not found

Legea Sănătății avea foarte multe scăpări. Era potrivită mai degrabă pentru o țară cu o democrație consolidată și nu una cu un sistem democrat firav cum este a noastră. În chestiunea medicinei de urgență, este greu de acceptat principiul concurenței când vine vorba de viața oamenilor, într-un stat în care timp de patru decenii tot ce a însemnat umanitate a fost bătaia de joc a sistemului. Reformarea sistemului și diminuarea pierderilor nu se rezolvau dacă fiecare „neica nimeni” își facea o firmă de intervenție și se juca de-a salvarea sau de-a SMURD-ul. Este incredibil cum de „specialiștii” de la Guvern, cei care s-au ocupat de lege, nu au înțeles aceste lucruri simple și nu au fost capabili să anticipeze ce avea să urmeze.

Citeşte tot editorialul

Oradea Press RSS


Publicitate

Arhivă

June 2010
M T W T F S S
« May   Jul »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930