Vineri 23 Aprilie 2010 de la ora 18:00 la Casa de Cultura a Municipiului Oradea (sala Arlus), va avea loc lansarea celui de-al 3-lea CD „I am that I am!”, cuprinzand sonetele 51-75 ale lui Shakespeare în viziunea lui Florian Chelu Madeva.
Exact la un an după lansarea cărţii cu partiturile sonetelor, va avea loc lansarea celui de-al 3-lea CD – „I am that I am”, cuprinzând sonetele 51-75. Astfel, în data de 23 Aprilie 2010, Florian Chelu Madeva va încheia Cvadricentenarul sonetelor Shakespeariene. Interpretul noilor sonete va fi acelaşi David Luke Michael Bryan care, după performanţa obţinută la Bucureşti cu Hotel FM (terminarea pe un loc fruntaş în clasamentul final al Eurovision România) îi va încânta din nou pe orădeni cu vocea sa. Intrarea va fi liberă, mai mult, cei care vor dori vor primi un CD cadou cu una dintre cele mai mari realizări ale Rock Filarmonica Oradea, integrala sonetelor shakespeariene.

Legea Sănătății avea foarte multe scăpări. Era potrivită mai degrabă pentru o țară cu o democrație consolidată și nu una cu un sistem democrat firav cum este a noastră. În chestiunea medicinei de urgență, este greu de acceptat principiul concurenței când vine vorba de viața oamenilor, într-un stat în care timp de patru decenii tot ce a însemnat umanitate a fost bătaia de joc a sistemului. Reformarea sistemului și diminuarea pierderilor nu se rezolvau dacă fiecare „neica nimeni” își facea o firmă de intervenție și se juca de-a salvarea sau de-a SMURD-ul.
Este incredibil cum de „specialiștii” de la Guvern, cei care s-au ocupat de lege, nu au înțeles aceste lucruri simple și nu au fost capabili să anticipeze ce avea să urmeze.
